Adevarul despre Eminescu I - Societatea Carpatii

Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania. Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat.
Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist - ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.

Conservator

Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza - „Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba“. „Stapan pe limba neaosa“ si cu o „neobisnuita caldura sufleteasca“, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator „iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse“. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator – a aratat clar pozitia lui Eminescu: „Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul“.

De la Nistru pan’ la Tisa

Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie“) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar si, totodata, isi acuza colegii, fruntasii conservatori, ca participa la infiintarea de institutii bancare in scop de specula. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Cata vreme guvernele de la Budapesta ii oprima pe romani, ingradind accesul la scoala si Biserica, blocand cultivarea limbii materne - apropierea de Imperiu nu este posibila si nici recomandabila, avertiza jurnalistul.

Lovit la Timpul

Viena insa atrage ca un magnet si conservatorii se cupleaza cu liberalii - ,,la ciolan“, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, inalt fruntas conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu ii atrage atentia: „si mai potoliti-l pe Eminescu!“). Scarbit, acesta protesteaza: ,,Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camasile si partidul ca cizmele?“ Ca urmare, in noiembrie 1881 Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe Eminescu in chiar ziarul pe care acesta il condusese.

Societatea Carpatii – serviciul secret roman al Daciei Mari

In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG de azi – Societatea Carpatii. Societatea isi propunea - conform Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca“. Se avea insa in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de „Societatea Carpatii“ ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii“ era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la tara, dar executa si actiuni conspirative.

Urmarit de spionii Austro-Ungariei

Intr-o nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta: „Societatea Carpatii“ a tinut la 4 iunie o sedinta publica, careia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce inseamna nota unui agent infiltrat in organizatie - n.n.) urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica. S-a convenit acolo sa se continue lupta impotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu in sensul de a admite existenta unei ,,Romanii iredente“. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precautie. Eminescu, redactorul principal al ziarului „Timpul“, a facut propunerea de a se incredinta studentilor transilvaneni de nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza institutiile de invata-mant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor in patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice in favoarea unei ,,Dacii Mari“. Sacareanu, redactorul adjunct de la „Romana libera“, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo ii asteapta cu bratele deschise pe fratii lor“. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus - Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)

Tradatorii

Un alt raport confidential catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta adunare a ,,Societatii Carpatii“, din care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt“ si foarte activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. In contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele „Societatii Carpatii“, despre care se scrie negru pe alb ca este nici mai mult nici mai putin decat... spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior in procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestarii lui Eminescu: „informat de d.d. G. Ocasanu si V. Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienatie mintala“).

Nationalistii, urmariti si de rusi

Eminescu avea o statura publica impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si al luptei pentru unitate nationala, coordonata ulterior printr-o intreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de «network» care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor. Pe langa ,,Societatea Carpatii“, au mai aparut la Budapesta Societatea „Petru Maior“, la Viena „Romania juna“, la Cernauti „Junimea“,„Dacia“, „Bucovina si Moldova“, in Transilvania societatea „Astra“ si, in vechea Romanie, „Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie“, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii se aflau in obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei tariste si Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.

Incomodul Eminescu

Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F. Lauchman in acest sens: ,,Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea „iridenta“ a ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute“. O nota informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din „Timpul“, privitor la expansiunea catolicismului in Romania. n 1883, Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania si il ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau pe toata lumea. Eventualitatea ca acesta sa devina candva parlamentar - ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil si neconvenabil intereselor acestora.

Stia ca i se pregateste ceva

Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva. n 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv ,,apropiati“ interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. n cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii.

Interzis si internat

Guvernul a desfiintat ,,Societatea Carpatii“ chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului „Societatii Carpatii“ au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti.

Suprimarea incepe de la 33 de ani

„Directiva de sus“ s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele ,,interese de stat“ l-au nimicit pe tanarul redactor - potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar - bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si toate documentele - cica sa nu fie distruse - depunandu-le la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. n manuscrisele din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al „Societatii Carpatii“. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat ,,subversive“, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica „masurilor active“ specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul ,,operativ“.

Otravit cu mercur

Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul - nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. n 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este „bietul Eminescu“. Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusa la index. Defaimarea sa nu a incetat nici astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si denigrat de anti-romani.

Eminescu nu a fost nebun

Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala - cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta.
Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: „Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica“. Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 Iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este ,,uitat“ pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului – deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. n manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. „Tinta“ Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si „grupuscule elitiste“ - in fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei.

informatii asigurate de :

Asociatia Civic Media

Active Information Media

Redactia ATAC

varianta temporara

De un veac si jumatate,
Gandu-mi doarme mort pe carte…
Tot astept sa vin-un cititor,
Sa-mi taie cant de foi cu dor.

Imi simt aripile-nclestate
Si fior cumplit pe spate…
Degete m-apasa dureros,
Coperta-i grea, de antic os….

Privesc in jur, la alti confrati
Ii vad si-i simt, putin crispati.
Si alte degete-i apasa
In bibiloteca numeroasa.

Imi las firoul sa m-omoare,
Pe foi ramane o paloare,
Ma-nchid, murdar si violat…
…mai dorm un veac si jumatat’…

Stres Informational

Omenirea a trecut în ultimele secole prind două ere revoluţionare majore. Acestea au fost Era Agrară şi Revoluţia Industrială. Aceste perioade ale omenirii au deschis noi posibilităţi, noi tehnologii şi un nou mod de viaţă pentru oameni. În zilele noastre, trecem prin Revoluţia Informaţiei. Prin recentele descoperiri tehnologice, cel mai notabil fiind internetul, sântem martori la o eră unde putem transmite, depozita şi expune informaţie ca niciodataă până acum.

Manipularea prin informaţie

Cu astfel de informaţie la dispoziţia noastră, există şanse de supraîncărcare. Informaţia curge într-o mulţime de forme diferite. Pasivi fiind, ne putem găsi adoptând anumite credinţe, atitudini şi comportamente ca rezultat al acestei influenţe. Vi s-a întâmplat, de exemplu, să fiţi gata să cumpăraţi un anumit produs când deodată aţi optat pentru alt brand, fără nicio explicaţie raţională? Înseamnă că aţi fost influenţat de puterea publicităţii. Mass-media are un impact major în viaţa noastră. În multe moduri efectul mass-mediei ţine populaţia într-o stare colectivă de hipnoză. Mai ales în Vest, această stare de transă de stare colectivă aisgură orientarea atenţiei spre alte zone, ţinând populaţia într-o grijă continuă şi o anxietate insuportabilă. Am fost programaţi efectiv să devenim stresţi şi depresivi în privinţa problemelor financiare, medicale, sociale, securităţii locului de muncă, etc.

Influenţele realităţii aspura psihicului

Un număr tot mai mare de oameni din lumea vestică scapă de această stare colectivă de transă. Au început să realizeze că, odată detaşaţi de toate aceste probleme, influenţele negative ale realităţii zilnice nu au niciun efect. Când oamenii ating această eliberare, îşi dau seama că, de fapt, nu pentru ce să-şi facă griji. Frica există doar în mintea noastră, care a fost condiţionată să gândească aşa. Problema nu dispare efectiv, ci devenim noi apţi să le aplicăm modurile elocvente de rezolvare. Uneori este bine să ne retragem departe de toată informaţia primită pentru a o putea procesa în totalitate. Altfel, riscăm să devenim mărul copt, atacat de mii de viermi. Nu vă lăsaţi copleşiţi de informaţie, căci ea va genera un haos interior. Dacă rafturile lăuntrice sunt trainice atunci începeţi să depozitaţi pe ele absolut orice ce ar ajut la îmbunătăţirea personalităţii, a spiritului. Regăsiţi-vă energia pierdută în mijlocul naturii. Ar trebui ca fiecare dintre noi să aibă un scut moral alcătuit şi bazat pe principii sănătoase. Aceste principii ar trebui să promoveze neapărat valorile cultural-cognitive ale societăţii. Funcţiile familiei, celula relaţiilor umane, încep să se diminueze. Stresul zilnic roade încet edificiile simbiotice interioare. În încercările noastre de a vedea fructul, să nu uităm unde ne sunt rădăcinile

Micul Homo Ludens - partea I

Tot ce ne înconjoară provoacă copilului senzaţii noi. Elementele lumii moderne creează “instincte” noi în fiecare copil. Astfel, acesta este împins la păcat din fragedă copilărie. De peste tot, el este atacat de tentaculele ucigaşe ale desfrâului. El nu este încă în stare să ridice sabia purităţii pentru a le tăia. Ar putea să îl ajute părinţii, dar majoritatea lor ignoră total acest aspect fatal pentru viitorul copilului, care îşi stabileşte bazele personalităţii anume la această vârstă. Ei nu mai educă copiii conform severelor principii ale comportamentului creştin ci le stimulează dezvoltarea în direcţia păcatului prin promovare pasivităţii lor.

Copilul modern nu mai ascultă de părinţi, el “conduce” familia după deviza “Eu Vreau!” Astfel, părinţii – “robii”, îi satsifac toate capriciile posibile prin achiziţionarea de noi şi noi jucării, distracţii şi amuzamente. Înfrânarea este o noţiune total străină copilului educat în aşa mod.

Astăzi, jucăriile create sunt infinit de variate. Fabricanţii folosesc ultimele realizări ale electronicii pentru a le face cât mai estetice şi atractive. De fiecare dată, apare ceva nou, mai bun, şi astfel curiozitatea artificial însămânţată este artificial menţinută.
Această distracţie schimbă radical atitudinea faţă de viaţă – cea responsabilă şi serioasă; îl abate de pe cărarea strâmtă a mântuirii şi-l trage spre “higway-ul” jocurilor şi distracţiei.

Neavând nicio legătura cu natura vie, care radiază primordialitate şi inocenţă, copilul oraşului contemporan trăieşte într-o lume a maşinilor, unde nu vei auzi foşnet de frunze ci vibraţii, luminile artificiale, “tunete şi fulgere” sonore, aici totul este îmbâcsit de virtual; aici duduie claxoanele automobilelor; urlă sistemele de semnalizare sonoră; piuie computerele…

Luând viaţă în aşa mediu, copilul, desigur, se adaptează la lume, dar se adaptează dintr-o lipsă de alternative. Adaptarea lui este mai degrabă o autoimpunere a societăţii. Percepţia devine un proces ce transformă şi desfigurează lumea, făcând-o duşmănoasă şi înfricoşătoare.

Unii psihologi

australieni şi britanici, care se ocupă în mod special de această problemă au elaborat un test. Copilului (elev in şcoala primară) i se dau carioca roşie şi una neagra şi i se propune să coloreze trei cercuri. Primul cerc simbolizează “clasa” din şcoală, al doilea – “spaţiul de joacă” şi cel de-al treilea – “orasul”. Culoarea roşie semnifică predominanţa binelui, culoarea neagră cea a răului. Cu 10 ani în urmă pe toate desenele culoarea roşie era mult mai bine reprezentată. Chiar dacă clasa mai era vazută şi în negru, lumea apărea totuşi bună; iar in ziua de azi, aproape toţi copiii (8/10) văd oraşul (lumea) în negru, rău, ameninţare.

Aceasta ar fi o dovadă, o explicaţie a creşterii numărului de dereglări psihice la copii. Au apărut o mulţime de copii nevrotici, care trăiesc într-o stare de teroare cvasi-permanentă, rezultată probabil din eşecul neadaptării. Această teroare, se permanentizează până când ajunge la stadiul de frică obsesivă.
Moartea şi întunericul sunt simboluri preexistente în noi, sunt nişte imagini milenare. Astfel, frica copiilor faţă de moarte şi întuneric nu este o frică obsesivă. Sunt două taine necunoscute şi înfricoşătoare. Doar aceste două frici ar trebui să existe în mod normal în mintea “verde” a copiilor. Dar mai apare una, alimentată şi condiţionată.

Psihologii vorbesc despre frica obsesivă. Este o frică ce caracterizează masa, o frică faţă de mediul ambiant. Dovezile şi simptomele medicale, sociale ale acesteia sunt : envrezisul, defectele de vorbire, ticurile nervoase, timidităţi excesive, individualităţi retrase şi “ciudoase” . S-a constatat, oricum, că această nevroză afectează nu doar pe copiii “defavorizaţi”; familiile “bogătaşilor” sunt afectate chiar în mai mare măsură. Sociologii consideră că acest fapt este legat de criminalitatea “business”-ului contemporan: copilul unui om de afaceri aude deosebit de frecvent convorbiri legate de crime, torturi, răpiri de copii. Oricum, informaţiile de natură să trezească groaza nu-i ocolesc nici pe colegii lui de generaţie din familii obişnuite.

Copilul se află într-o hăituire permanentă. Ulterior ea creşte şi evoluează într-o stare de pasivitate pe care i-o provoacă copilului. Lipsa de mişcare, reproducerea celor mai vii dorinţe pe un ecran electric uscat îl face pe copil avid de succese şi rezultate extraordinare. Tinde mereu să completeze cât mai multe liste de „Highscores” doar cu numele lui. Eşecurile îl fac agresiv, iar această agresivitate este preluată în gesturi, atitudini faţă de colegi, membri ai familiei. Jocul fuzionează în mod diabolic trăirile din joc cu cele reale.
„Adrenalina” – seva jocurilor, devine fluidul fericirii. Apare ideea de răzbunare pentru eşecurile sale în joc.

De exemplu, jocul preferat al unui baieţel de şase ani, veşnic panicat, timid, era următorul : zile întregi, făcând pe poliţistul, tortura pe scaunul electric un Mickey Mouse din pluş. El vrea să “elibereze” doza de violenţă ce-o asorbă zilnic. La un moment dat, Subconştientul acţionează fatal pentru soarta copilului, interacţionând cu Conştientul prin apariţia unei probleme : dacă vrei să învingi frica, ei bine, cum s-o faci? Lupta este câştigată de Subconştient, care este “şantajat” de spionii lumii vituale – jocurile. Aceştia îi furnizează un răspuns extrem de simplu, la fel de simplu ca şi un pas, doar că acest pas este unul ce duce în hăul pierzaniei - să devii tu însuţi fioros…

Misterele Titanicului

Partea II

Dacă până acum toate descoperirile se reduceau la nişte semnale-fantome, destul de „nepalpabile”, atunci ceea ce a găsit Carl-Yorgen Huss, căpitanul vasului norvegian de pescuit este destul de material.

În ziua de 24 septembrie, 1990, în nordul Atlanticului, la 340 de km sud-vest de Islanda, pescarii norvegieni au găsit o fată, ce ar arată de 29 de ani, tremurând pe un aisberg. Numele ei era Winnie Cowts.

Căpitanul Huss a anuţat oficialităţile de fata găsită. Aceasta însă afirma că s-a salvat printr-o minune de la naufragiul Titanicului şi că este foarte îngrijorată pentru soarta celorlalţi călători…

Pentru această femeie timpul s-a oprit în tragica zi de 15 aprilie 1912, zi pe care o trăia emoţional atât de puternic de parcă nici n-ar fi existat aceşti 79 de ani!

Pescarii nu puteau accepta aşa ceva. Noţiunile lor despre timp erau bulversate şi mai mult cu cât autorităţile norvegiene se convingeau că este complet sănătoasă psihic. Însă, o trădau doar hainele. Aşa ceva purtau femeile „la modă”, la începutul secolului. Winnie era complet uimită şi nu trăda nicio urmă de prefacere. Dar cum este posibil aşa ceva?

În căutarea răspunsului, experţii au luat legătura cu oficialităţile maritime britanice. Londra a confirmat că miss Winnie Cowts din Southempton într-adevăr era pe lista călătorilor şi s-a aflat pe vapor.

Lucrul cel mai straniu este că ea nu arăta deoc de 108 ani, ci de 29! „E ceva supranatural”, afirmau cei 27 de doctori şi învăţaţi ce-au examinat-o. „Se pare că s-a aflat într-un fel de conservare a timpului. N-a îmbătrânit deloc”.

Iar aproape peste un an, la 9 august, 1991, vaporul de cercetări norvegian „Larsson Nayper”, la 365 km sud-vest de Islanda îl pescuieşte, după toate aparenţele, chiar pe căpitanul E. John Smith!

Nevătămat, dar cutremurat de cele întâmplate. Era îmbrăcat într-o uniformă excelentă, marca „White Star”.

Salvatorii au procedat exact ca în cazul lui Winnie. L-au „predat” pe Smith autorităţilor de la Oslo, care l-au spus la o serie de examinări şi teste psihice. Le-a trecut cu brio pe toate. Era perfect sănătos. Atunci când s-au comparat amprentele din dosarele marinei britanice cu cele ale „reîntorsului” a avut loc o foarte mare surpriză. Se potriveau în cele mai mici detalii!

Chiar dacă cei doi supravieţuitori se simt excelent, autorităţile (nu se ştie care) exclud total posibiltatea unui interviu chiar şi până astăzi! Toate acestea se fac sub pretextul readaptării la societate, cei doi încă mai cred că sunt în 1912…

Peste 3 ani, în 1994 deja, în aproape aceleaşi locuri (sud-vest de Islanda, 300-400 km) a fost găsită o fetiţă de 10 luni, aproape îngheţată, dar sănătoasă. De unde s-a luat acest bebeluş, care evident că nu poate să înoate la o aşa distanţă de mal? De ce este încă în viaţă? Copiliţa plutea pe apă datorită unui colac de salvare aparţinând Titanicului…

În cele întâmplate e greu de crezut dar totuşi cercetătorii acestui caz au găsit în arhive menţionarea necesară despre acest copil…

Majoritatea marinarilor ce trec prin locurile unde a pierit Titanicul susţin că văd un vas mare scufundându-se mereu… Unii zic că este fantoma Titanicului, alţii, puţin mai luminaţi – că în momentul scufundării uriaşul transoceanic ar fi nimerit într-un „vîrtej” al timpului… Oricum, Pentagonul deja a clasificat acest subiect, ca şi multe altele : Top Secret…

informati asigurate de :

Revista "Familia mea", nr 48, decembrie 2006, Chisinau

www.members.aol.com/titanic.html

Jurnalul "Argumente si fapte", nr 102, ianuarie 1998, Sankt-Petersburg

www.titanicmuseum.de

Misterele Titanicului

Partea I

Chiar din primele zile, dispariţia Titanicului a fost împânzită de mituri şi legende. Pe lângă cele tradiţionale, la noi au ajuns şi versiuni fantastice.

În 1897, cu 15 ani înainte de dispariţia Titanicului, a ieşit de sub tipar carte necunoscutului jurnalist pe atunci, Morgan Robertson. Romanul său prezicea moartea unui uriaş transoceanic cu numele „Titan”.

Imaginaţia bogată a jurnalistului s-a dovedit a fi o prorocire de coşmar, care se potrivea cu faptele reale, începând cu numele şi echipamentele vasului şi terminând cu locul, timpul şi cauza catastrofei.

După tragedie, Robertson era considerat „diavol”, geniu negru, prevestitorul nenorocirii. Romanul său a fost blestemat, iar autorului i-a fost refuzat dreptul la publicarea cărţilor. Dar în ziua în care măreţul Titanic îşi începea călătoria, nimeni nici măcar să se gândească la vreun roman-prorocire. Toţi cei care urmau să călătorească pentru prima oară cu vasul-minune se considerau aleşi iar rudele şi fotografii îi priveau cu invidie de pe mal.

Doar un singur marinar de pe Titanic, printr-o ironie a sorţii, avea cu el un exemplar al romanului lui Morgan Robertson. Pe măsura ce înainta în lectură, pe marinar îl cuprindea panica. Le-a povestit colegilor, dar aceştia deja erau cu un zâmbet larg pe buze. Era într-atât de speriat, încât atunci când vasul se afla în portul oraşului Southhempton, el a abandonat, şi prin asta şi-a salvat viaţa.

De asemenea, în ultima clipă, au refuzat să călătorească încă 55 de oameni. În această listă intra miliardarul John Morgan, deţinătorul ambarcaţiunii, subit declarat bolnav. A refuzat călălătoria şi un mare negustor Wood, a cărui soţie a primit o avertizare anonimă „dacă nu vreţi să vă pierdeţi soţul, atunci faceţi tot posibilul ca să-l răzgândiţi de la călătorie”. Restul care au refuzat au motivat asta prin diferite presimţiri ciudate dar puternice.

Pe 15 aprilie 1972 (la 60 de ani după tragedie) radistul linkorului american „Theodor Roosvelt” primeşte un semnal SOS. Prin zgomotul din căşti răzbătea o voce îngheţată care chema ajutor pentru Titanicul ce se scufunda.
Radistul Llyd Dethmer a crezut că a înnebunit. Însă, pentru orice eventualitate, a transmis mesajul la ţărm. Cine ştie? Poate într-adevăr, cineva are probleme. Răspunsul a fost foarte scurt şi calm : „la semnalul SOS nu răspundeţi, continuaţi cursul stabilit”. Abia în port căpitanului şi întregului echipaj le-a fsot arătat că demult scufundatul Titanic nu avea cum să trimită vreun semnal SOS. Ori radistului i s-a părut, ori cineva a făcut o glumă bună. Însă Dhetmer a găsit straniu faptul că explicaţiile au fost oferite de serviciile speciale şi nu de conducerea maritimă. Aşa că a început cercetările. De la început, din pură curiozitate. Dar s-a adâncit atât de mult încât a ajuns la spitalul cu probleme neuropsihologice. Dar înainte de asta a reuşit să „dezgroape” multe lucruri interesante.

Dhetmer a căutat în arhive rapoartele colegilor săi radişti despre acelaşi lucru care l-a observat şi Lloyd. Anii în care au fost detectate semnale SOS erau 1924, 1930, 1936, 1942. A făcut un tabel şia observat, că fantomele radioefirului apăreau o dată la şase ani.

În 1978 Lloyd aştepta intenţionat semnalul. Şi a asigurat pe toată lumea că l-a primit. Ce s-a întâmplat în 1984 şi 1990 nu se ştie. Nu există informaţii nicăieri. Însă, în 1996, ziarul canadian „Sun” anunţă despre un alt semnal SOS primit de vasul canadian „Quebec”.

Unii învăţaţi presupun că „în câmpul întinderii timpului s-a format un semnal-fantomă”, şi că pe el, cică, îl primesc vasele de atâta timp. Şi dacă toate aceste nu sunt minciuni şi falsuri, ar trebuie să ne pregătim pentru SOS-ul din 2008.

O altă categorie de savanţi sunt hotărâţi că SOS-ul a „tăiat” timpul în două. Adică, semnalul putea fi recepţionat şi în 1906, şi în 1900. Dar, din păcate, pe atunci, un radio era ceva nu chiar atât de ieftin şi uzual. Popov l-a inventat în 1895.

Însă, cei mai înflăcăraţi cercetători susţin că şi atunci semnalele era primite, doar că nu de radioaparatură ci de oameni. Mai specificat, de creierele lor. Anume aşa s-ar explica profeţia lui Morgan Robertson şi pesimţirile celor 55 ce-au refuzat călătoria.

Pare un episod de poveste, dar cum altfel de explicat semnalul primit de vasul „Carpatia” şi „Olimpic” la ora 23 : 17? Adică, asta ar însemna cu 23 minute mai devreme decât ciocnirea cu mortalul aisberg, care a avut loc la 23 : 40…

Israelul santajeaza S.U.A.?

Partea I

Fox news, o televiziune foarte respectată in Statele Unite ale Americii, aşa-zisa “Noi vă aducem reportajul, voi hotărâţi”, a scos la un momen dat a patra parte a unei istorii care ar susţine ideea că la compania ce supraveghează apelurile telefonice din Statele Unite ale Americii ar fi avut loc o scurgere de informaţii.

O scurgere de informaţii foarte mare nu cu mult timp înainte de 11 septembrie. La accesarea paginii pur si simplu nu erau alte explicaţii în afară de "This story no longer exists”.

Israelul se pare că are o legătură directă cu acest lucru. Amdocs Inc este compania care asigură contracte şi servicii telefonice în întreaga lume, inclusiv 90% din companiile telefonice americane. Cei ce au pus bazele si acţionarii principali ai acestei companii, după cum v-aţi dat seama probabil, sunt evrei. Încă o companie, Comverse Infosys, este suspectată în a avea aparate de înregistrat permanent instalate în sistemul telefonic care permite non-stop supravegherea legală de către agenţiile încredinţate de guvernul S.U.A .

Aşa cum incredinţează Fox News, amestecul Israelului în treburile S.U.A datează de mai demult. Amdocs a fost implicat într-o masivă scurgere de informaţii într-un caz al poliţiei din Los Angeles asupra traficului de droguri şi fraudarea credit-cardurilor.

Exact în maniera asta au existat mari scurgeri de informaţii confidenţiale telefonice care au încurcat şi dezorganizat investigaţiile asupra tragediei 9/11. Din nou, Amdocs este implicată. Totuşi daca dovezile unor simpli cetăţeni nu par convingătoare sau măcar importante, atunci gândiţi-vă că Israelul îi supraveghează până şi pe cei din guvernul S.U.A.

Imaginea formată este foarte simplă şi foarte înfricoşătoare : Israelul are posibilitatea, sau mai bine zis, abilitatea de câţiva ani încoace de a asculta absolut ORICE apel telefonic conectat la un sistem Amdocs sau Comverse Infosys, apelul ORICUI, până şi al preşedintelui.

Raportul Ken Starr asupra Whitewater arată că Bill Clinton a avertizat-o pe Monica Lewinsky că un guvern străin le înregistează convorbirile telefonice. Treaba e că în S.U.A puţini oameni sunt cei care nu au nimic de ascuns. Să fim sinceri! Dacă unul dintre cetăţenii S.U.A ar avea un schelet în dulap şi nimeni nu ar şti de el, ei oricum vor afla. Singurul lucru necesar este că acel schelet să fie implicat într-un apel telefonic.

Să ne imaginăm – fiecare listă de convorbiri a oricărui utilizator Amdocs (ţin să reamintesc că această companie deţine 90% din drepturile de telefonie din S.U.A) poate fi văzut de şefii israeliţi. Şi nu poţi găsi înregistrările deoarece sunt făcute chiar în sistemul telefonic! Bazându-ne pe aceste circumstanţe, multe chestii ciudate pe plan politic mondial chiar încep să se lămurească. S.U.A face apel la veto în rezoluţia O.N.U pentru pace în Palestina. Nu câştigă nimic prin asta. Însă Israelul da. Imediat după tragedia 9/11 populaţia a fost manipulată şi alimentată cu acuzaţii sigure şi inconfundabile c ear demonstra că DOAR Osama bin Laden şi Islamul sunt responsabili. Acuzaţiile au fost şi rămân falsificate, auto-contradictorii.

Dar totuşi, după cum arată ştirile, există dovezi despre mulţi spioni israeliţi (unii dintre care lucrau la telecompaniile sus-menţionate) implicaţi în atentate de la 9/11. Însă, această ştire nu a fost transmisă NON-STOP la ştiri ci doar ca pe o informaţie rudimentară. Cineva a “convins” guverul S.U.A şi mass-media că poporul American trebuie să vadă că acuzaţiile şi dovezile duc DOAR într-o singură direcţie nu şi în altă parte.

De asemenea, mass-media a fost convinsă să nu divulge că Israelul ştia de atacurile 9/11. Presa străină a acuzat Israelul în nemijlocita implicare în drama din septembrie dar presa americană rămâne “convinsă” că aceste afirmaţii sunt doar nişte presupuneri.

Să ne amintim de Bill Clinton şi „cârtiţa” de la Casa Albă. Toată lumea ştia că există un spion, unul care făcea parte dintre cei mai buni agenţi ai Israelului. Vânătoarea după „Mega” a luat sfârşit însă subit. Exact atunci când Bill Clinton o avertiza pe Monica de faptul că sunt urmăriţi. Aceasta deja nu duce cu gândul la o nouă „persuasiune”. Clinton a fost şantajat cu relaţia ce-o purta cu Monica.

De când s-a „descoperit” că lumea arabă a avut o relaţie directă cu 9/11, toate acţiunile de binefacere au fost stopate. Directorul „Jewish Defense League”, un grup cu o istorie violenta, a fost arestat în tentativa lui de a planta o bombă unui congressman american. Totuşi, a câta oară, guvernul american este hotărât să nu acţioneze împotriva JDL, care cică ar organiza foarte multe acţiuni de binefacere din banii S.U.A. Odată cu guvernul, mass-media trece cu vederea acest atentat la viaţa unui politician american.

Doi agenţi evrei au fost arestaţi purtând dinamită în congresul mexican. Guvernul mexican este convins să îi elibereze pe cei doi fără judecată. Tot atunci, presa americană nu spune nimic despre acest lucru.

Iraelul Şantajează Statele Unite ale Americii ?

Partea II

Israelul primeşte anual 5.000.000.000 $ (ca ajutor!) de la S.U.A.
O mare parte din populaţie se întreabă cu ce scop se trimit atâţia bani la un număr mic de oameni, când pe străzile Americii sunt un număr impresionant ce suferă de sărăcie cruntă.
Însă, cumva, congresul American este convins anual să respecte “tributul”. Multe fapte politice pe scară mondială devin suspecte.

Sharon la procesul pentru crimă - presa americană este influenţată să nu facă „treabă mare” din asta.

Israelul violează Acordul de la Geneva - presa americană este influenţată să nu facă „treabă mare” din asta.

O.N.U acuză Israelul de tortură asupra copiilor – presa americană nu prea acordă atenţie nici acestei ştiri.


Toţi ne întrebăm. Cum este posibilă o „convingere” atât de eficientă şi aplicată atât de des? Şantaj. Liderii şi politicienii americani au cu toţii de ascuns ceva. Amante, trecuturi legate de droguri, conturi cu prea multe cifre în Elveţia… Într-o societate coruptă ajung sus doar cei corupţi şi toţi au secrete. Deci toţi sunt vulnerabili la şantaj. De obicei sunt cei mai dornici de putere cei ce ajung acolo. Vă închipuiţi cu ce frică ar renunţa un guvernator la postul său? Mai ales, ameninţat cu un scandal public. Ar face orice doar să se menţină acolo sus. Pentru asta unii dintre ar fi gata să planteze o ştire falsă pentru a susţine pe cineva anume, să distrugă un raport, să şteargă din baza de date informaţii despre oameni-cheie, să falsifice informaţie, să distrugă dovezi şi chiar să permită vărsarea de sânge a bărbaţilor nevinovaţi pe tărămuri îndepărtate pentru interese străine… Istoria ne arată dacă o crimă este posibilă atunci este şi inevitabilă. Cruda realitate este că Amdocs Inc şi Comverse Infosys sunt cele mai perfecte „unelte” pentru un „blackmailer”. Nişte unelte ce ar deschide secretele unei naţiuni. Oare poporul american va ignora acest lucru mai departe? Sau mass-media va fi din nou „covinsă” că toată această agitaţie în jurul Israelului nu este decât o înlănţuire uriaşă de nenumărate presupuneri? Acest şantaj reuşeşte de minune deoarece are „victime” destule. Este vina celor ce aleg un guvern „de şantajat”. Un guvern de criminali. Atunci, ne putem da simplu seama de ce Israelul este apărat atât de înflăcărat de S.U.A. Cine ar putea mai bine să apare un şantajor decât însăşi victimele sale? Dacă şantajorul e prins, atunci odată cu el ies la suprafaţă şi „secretele” victimelor…

P.S - chiar astăzi, când încheiam articolul am auzit, "par hasard" melodia Public enemy interpretată de Eminem... Pentru cei ce nu cunosc primele versuri - "I sense someone's tapping into my phones, why do I got this feeling in my bones, I might die soon the F.B.I. might be tryin to pull my files soon ..."
informaţii asigurate de

http://www.whatreallyhapenned.com

http://www.foxnews.com/

http://www.americanfreepress.net/

http://www.washingtonpost.com/

http://www.informationclearinghouse.info/

http://www.washington-report.org/

http://www.antiwar.com/

http://www.paknews.org.pk/

http://www.rense.com/

http://www.larouchepub.com/

http://www.canoe.ca/

http://www.guardian.co.uk/

http://www.news.bbc.co.uk/

multumiri speciale lui Henry Makow.